GANDURILE MELE

Lacrima
Sti ce face Domnul nostru cu lacrimile noastre?
Le aduna in burduful Lui si cand isi ating greutatea - asta vreau sa cred eu - le transforma in perle pe care le aseaza la cununa care ne va fi pusa pe cap in aceea zi mareata.
Cineva care a fost rapit la Domnul a zis ca fiecare lacrima se transforma intr-o floricica foarte frumoasa care este sadita pe campul cerului. Locul unde el a fost dus, zicea ca, era plin de floricele, si i s-a atras atentia sa nu cumva sa le calce.
Nu e minunat? Asa precum perla se formeaza prin durerea scoici, tot asa si perla sufletului straluceste in urma lacrimilor.
Varsam lacrimi de durere, de fericire, de frustrare, de ciuda, de emotii, sunt multe sentimente care ne fac sa plangem, dar orice fel de lacrima aduce usurare, lacrimile incalzesc si purifica cugetul si in chip miraculos instaureaza pacea si armonia in suflet.
Ferice de cei ce plang!
Cand le simti ca ti se prelind fierbinti pe obraz, sti ca esti lutul maleabil ce accepta mana calda si modelatoare a Olarului.

... un gand

MARTURIE

…. si m-am intors la Domnul (Pavel Valeria )

Cu inima zdrobita, neiubita de nimeni si neinteleasa, zaceam in ungherul intunecat al deznadejdii, asteptandu-mi sfarsitul. ”Oare atat a fost tot?” – ma intrebam adesea; ”Nu mai exista pentru mine nici o speranta?”

Asa m-a gasit Domnul cand atat de timid a batut la usa inimii mele. Nu credeam ca cineva ma mai poate iubi, asa ca nu i-am dat ascultare. Stam dupa zavor si pandeam prin crapatura usii sa vad ce m-ar indemna ca sa-I deschid!? Privindu-L, lumina Lui a trecut prin ochiul meu la suflet, lasandu-mi atata pace; nu mai vazusem pe cineva atat de plin de iubire, avea atata bunatate … Dar avea Mainile strapunse si pe cap purta o cununa de spini insangerata, pieptul ii era rosu, parca era plin de trandafiri … atata jale … atata durere … oare cine i-au pricinuit toate acestea? Si parca imi auzea gandurile caci mi-a raspuns: “Tu cu pacatul tau! ” Durerea remuscarii pe care am simtit-o in pieptul meu m-a facut sa cad la pamant. Am tras incet zavorul, gandindu-ma cu groaza ce o sa-mi faca; desi meritam orice; dar nu … mai bine nu …. poate alta data … nu, sa nu intre acum! Stam incremenita si asteptam sa dea buzna, sa ma certe, sa-mi ceara sa fac lucruri de care nu eram capabila sa le fac …. Asa a trecut o vreme in care treptat linistea si pacea s-au asternut peste fiinta mea. Intr-un tarziu m-am uitat sa vad ce face? De ce nu intra? Statea tacut, gata oricand sa intre, dar numai daca deschideam eu. Atunci n-am mai putut sa stau nepasatoare si usa I-am deschis-o larg; si odata cu Oaspetele-mi drag, a intrat atata lumina, atata pace si un balsam minunat, cum nu mi-am putut imagina vreodata.

M-a luat m-a dus la scaldatoare, apoi m-a imbracat intr-o haina de printesa, mi-a pus inel pe deget si incaltari noi mi-a dat, sa pot strabate tot tinutul si sa povestesc tuturor despre mantuirea mea. Asa am ajuns la voi si va marturisesc ca nu l-as mai lasa niciodata sa plece din inima mea.

“Iata Eu stau la usa si bat, daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine!” – Asa va cheama Domnul pe voi toti care mai stati departe de El! Veniti, veniti la EL

Pavel Valeria