“Ma sfiesc sa rostesc Dumnezeu!
M-ai creat, mi-ai dat gand,
dor sa zbor pan’ la cer
m-ai iertat, mi-ai vorbit in Eden
nu prea stiu cine esti,
cum gandesti,ce gandesti
si trufas te-am chemat Dumnezeu!
Frati mei, cutezand, mesteresc la un chip;
cam barbos, cam sever,cam batran,
si cam prunc.
Poleindu-l cu argint si cu pietre de pret
l-au fixat in pereti
si i-au zis dumnezeu.
Ei stiu totul mereu,
n-au sfieli cum am eu.
Stiu un cifru in care-ti vorbesc
sunt severi,
sunt barbosi,
sunt batrani,
nu-s prea prunci,
n-au probleme cand le-ai raspuns!
Tu te ascunzi printre firide
Te ascunzi si pleci dintre ei,
dar, Te-apleci cand auzi un suspin,
cand un suflet se frange intr-un planset amar
Ii zambesti, Il mangai, Ii dai har,
Ma sfiesc sa rostesc … Dumnezeu
stiu cum esti, cum zambesti,
cum mangai,cum voabesti;
Glasul Tau il cunosc dintre sute de mii,
inchid ochii, ma plec,
gand de ruga rostesc,
insa, nume sa-Ti pun, nu indraznesc!!!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu